Etichetarea anvelopelor

Eficienţa consumului de combustibil

Se clasifică de la A la G, A este cel mai bun , G cel mai slab. Între categoriile A şi G poate fi chiar o diferenţă de 7,5 %  în consumul de combustibil. Luând un exemplu concret: între clasele B şi C, pe un drum de 1000 km, diferenţa de consum de combustibil poate fi de 1 litru. (Dar eficienţa consumului de combustibil poate fi influenţat în mare măsură  stilul de conducere şi presiunea corectă din pneuri.)

Aderenţă pe teren umed

Se clasează de la A la G, A are cea mai scurtă distanţă de frânare, G cea mai lungă. La frânare puternică, distanţa de frânare a clasei A este mai scurtă cu 30% ca a clasei G. De exemplu un autoturism obişnuit dacă frânează până la oprire de la 80km/h, distanţa de frânare la o anvelopă de clasa A poate fi mai scurtă cu 18 m ca la una de clasa G.

Zgomot exterior de rulare și valoarea măsurată a acestuia

Pe lângă valoarea exprimată în decibeli, eticheta are şi o altă modalitate de marcare. Acestea pot fi maxim trei linii care indică normele viitoare CE 661/2009.
3 linii: cea mai salbă performanţă este peste limita valorii definite în viitorul standard dar sub maximul admis în prezent, 2 linii: corespunde valorii viitorului standard, 1 linie: mai silenţios cu 3 decibeli ca normele viitoare.